Adriana Fărcaș

Adriana Fărcaș, PhD. 

Psihoterapeut integrativ atestat de Colegiul Psihologilor din Romania, Doctor în Sociologie, formator acreditat, consilier dezvoltare personala acreditat, fost membru al General Social Care Council din UK, Adriana este listată în catalogul consultanților The Child Protection Hub for South East Europe.

Adriana a urmat formarea în psihoterapie integrativă  și cursuri de specializare în psihoterapia traumei, evaluarea experiențială a relației copil-părinte, intervenții terapeutice prin joc în terapia copilului și a familiei, terapia de cuplu Gottman și EMDR.

În experiența sa de lucru cu familiile din UK, Adriana a fost formată în evaluarea și intervenția în familie din perspectivă sistemică, conform Framwork for Assessment of Children in Need and Their Families.

Adriana lucrează atât cu adulții cât și cu copiii, cupluri și  grupuri, in cadrul asociației dar și in cadrul cabinetului individual de psihologie.

De asemenea, Adriana oferă consultanță grădinițelor și școlilor în vederea îmbunătățirii servicilor educaționale, a dezvoltării de instrumente de evaluare și de proceduri de lucru orientate înspre nevoile de dezvoltare a copiilor, cât și în vederea formării profesionale continue a cadrelor didactice dar și a altor categorii de profesioniști care lucrează cu copii și familii.

Profilul profesional/Afilieri:

Psihoterapeut integrativ cu drept de liberă practică atestat de Colegiul Psihologilor din România

Membru al Asociației Române de Psihoterapie Integrativă

Membru al Colegiului Psihologilor din România

Terapia de cuplu la Institutul Gottman – Terapia de cuplu, membru acceptat de Institutul Gottman pentru evaluarea relațiilor de cuplu

Studiază EMDR la EMDR Institute, Inc.

Consilier pentru dezvoltare personală acreditat ANC

Formator acreditat ANC

Doctor în Sociologie

Master în Administrarea Afacerilor

Asistent Social Principal –  Membru al Colegiului Național al Asistenților Sociali din Romania

gottman_checkup_badge

Publicații

1. Adriana Podea. Romanian Foundation for Children, Community and Family, a Practice Model Contributing to the School Success. Today’s Children Are Tomorrow’s Parents. no 27, CNCSIS 82, June 2010, p 64-71,indexat BDI

2. Adriana Podea. Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie, un model de lucru care contribuie la succesul şcolar. Copiii de azi sunt parintii de maine. Prevenirea esecului scolar – cercetare si interventie. Nr 27, ISSN1582-1889, CNCSIS 82 Iunie 2010. accesibil la: http://www.adoptiiromania.ro/documente-deinteres/pagina-2.html

3. Adriana Fărcaș, Maria Roth. Preeschool and Primary School Teachers’ Role in Detecting and Reporting Child Abuse and Neglect Cases. Journal Plus Education. ISSN: 1842-077X, E-ISSN (online) 2068 – 1151Vol VII (2011), No. 2, pp. 9-29. coverage · CNCSIS classification B+ category · Ulrich’s ·IndexCopernicus · EBSCO · DOAJ

4. Adriana Fărcaș, Maria Roth. Detecting and Reporting Child Abuse and Neglect. Dilemma and Difficulties for the Medical Staff. Revista de asistenta sociala – Social Work Review. Nr 2/2012. ISSN 1583-0608. indexed in ProQuest,EBSCO, Social Works Abstracts, CEEOL,Index Copernicus,SCIPIO, GESIS and IBSS. Review is accredited B+ by CNCSIS

Pregătire profesională: 

Terapia de Cuplu prin Metoda Gottman Level 1 Clinical Training – Institutul Gottman

Formare de Bază în Psihoterapie Integrativă  – Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Psihoterapia Traumei  –  Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Interventii terapeutice prin joc non-directiv in terapia copilului și a familiei – Cabinet Psiholog Andreea Neagu

Evaluarea experiențială a relației copil-părinte – Cabinet Psiholog Andreea Neagu

Emotional Intelligence Practitioner  – 2020  (CTAA) – Membership Number: 10662322 

Curs de pregătire pentru desfășurarea ședințelor de psihoterapie integrativă online – Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Terapia prin joc cu copilul agresiv – Asociația de Terapie prin Joc și Dramaterapie din România

Introduction to Coaching and Mentoring – Humanitarian Leadership Academy

Practising Supervision in Child Protection and Care Agencies – University of Strathclyde Glasgow, CELCIS – Centre for Excellence for Looked After Children in Scotland, Child Protection Hub for South East Europe (Formare continuă în supervizare pentru supervizori)

Alte traininguri sau participări conferințe științifice:

Sesiunea de Comunicări știintifice, 29.11.2012 organizata de UMF Cluj Napoca, participare cu lucrare Conferința internatională ,,Drepturile Copiilor, Bunastarea și Protectia lor ” 26-27 APRILIE 2012 CLUJ-NAPOCA, participare cu lucrare

Conferința Internatională ” Euro American Conference for Academic Disciplines” 15-19 April 2012, Paris, participare cu lucrare 

10-11 octombrie 2011, participare la Conferinta Internationala ,,Together for Better Quality Social Servces’’ 3nd edition, Cluj Napoca cu lucrarea – Evaluarea nevoilor copilului conform modelului Framework for Assessment of Children and their Families

7 – 8 June 2010 participare la Conferinta Internationala ,,Together for Better Quality Social Servces’’ 2nd edition, Cluj-Napoca

13 – 15 May, 2010 participare la conferinta ,,Social Ecology of School Success: Implications for Policy and Practice’’ Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania,  lucrarea prezentata: FRCCF- Romanian Foundation for Children Community and Family – Contributing to the Educational Success of Children

 Workshop internațional- UBB si A.D Atid Lekidum, The center for Higher Degrees from Abroad Stage s Two & Three Doctoral Workshop, 6-11 Iunie 2011 – participare cu lucrare

Conferinta internaționala ,,Social Ecology of School Success: Implications for Policy and Practice’’ Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania, 13-15 May 2010 – participare cu lucrare

Sesiunea de comunicari Stiintifice pentru Doctoranzi, editia 1, 26 noiembrie, 2009, UMF – participare cu lucrare

Certificate of Registration – GENERAL SOCIAL CARE COUNCIL; England 2005 – 2009 (Înregistrare în Consiliul General al Serviciilor Sociale în Anglia)

SUPERVISION SKILLS FOR MANAGERS – Lincolnshire County Council 12.01.08 (Formare în supervizare pentru supervizori și manageri)

AWARENESS OF CHILD ABUSE AND NEGLECT FOUNDATION – VIRTUAL COLLEGE SAFEGUARDING CHILDREN EACCADEMY 2007 – 2009 (formare în abuz și neglijare)

Developing Skills in Assessment and Analysis – Lincolnshire County Council 04 si 05/09/2008 – (formare în evaluarea și analiza copiilor și familiei)

Public Law Outline – Lincolnshire County Council 07/02/2008 – formare în legislația de drept public

The Challenge Training Day – Embracing Diversity – The Garnett Foundation 22/02/2008 (formare în abordarea diversității în munca în protecția copilului)

Self Alalysis and Reflection on Management Style: Risk Assessment -Lincolnshire County Council 25/09/ 2008 (Formare în management, evaluarea riscului și supervizare în protecția copilului) 

JOINT INVESTIGATION TRAINING FOR NEW NETWORK MEMBERS – LINCOLNSHIRE COUNTY COUNCIL AND POLICE5/02/2007-16/02/2007; (formare în investigații multidisciplinare ale abuzului asupra copilului, cu poliția și medicina legală)

Communicating With Children & Young People – Lincolnshire County Council 25, 26,  27/06/2007  (formare în tehnici de comunicare utile în lucrul cu copiii și tineri) 

Children and Safer Sex LSCB Policy – Lincolnshire County Council 12.10.2007 (formare în educația sexuala a copiilor) 

Diversity and Social Care Practice – Lincolnhire County Council 14.11.07 (formare în diversitate și practica în servicii sociale) 

Effective Core Groups – Lincolnshire County Council 23.04.07 (formare în evaluarea și intervenția familială interdisciplinară eficientă)

Substance Misuse and Parenting Capacity – Lincolnshire County Council and DAAT 29-30-31/10/2007 (formare în abuzul de substanțe și efectele asupra capacității parentale) 

Sib Research – Lincolnshire County Council 14/02/06 (formare în cercetare)

Pep Up Your Peps (Personal Educational Plans for Looked After Chidlren) – Lincolnshire County Council 02.12.2006 (formare în monitorizarea planurilor educaționale ale copiilor) 

Undertaking Core Assessments – Lincolnshire County Council 13.06.2006 si 14.06.2006 (formare în evaluarea complexă a copiilor și familiilor) 

Substance Misuse Awareness – Lincolnshire County Council 10/02/2006 (formare în abuzul de substanțe și dependențe) Adoption and Children Act 2002-Child Placement Report – British Association For Adoption and Fostering 01.12.20005 (formare în procedura adopției)

Child Protection Awareness Raising – Lincolnshire County Council 21/09/2005 (formare în investigarea abuzului și protecția copilului)

The Sharp End-Child Sexual Abuse – Lincolnshire County Council and The Lucy Faithfull Foundation 02/11/2005 (formare în specificul abuzului sexual)

Multi-Agency Foundation Course – Lincolnshire County Council 01/06/06- 02/02/05 07/06/05 – 08/06/05 (formare în evaluarea nevoilor copilului și intervenția familială multidisciplinară în protecția copilului) 

Contact:

tel:  0741104803