Aici puteți găsi informații despre experiențele pe care clienții consilierilor pentru dezvoltare personală le-au avut, atât în cadrul grupurilor de dezvoltare personală cât și în cadrul ședințelor individuale și de consiliere parentală, procese susținute de Adriana Fărcaș.

Întâlnirile cu Adriana au fost o adevărată rază de lumină în această perioadă pentru întreaga noastră familie. În atelierele pentru Copii Puternici eu, ca mamă, am reușit să mă conectez la nevoile mele și ale copilului meu. Cred că în perioada online, atelierului de grup i s-ar potrivi foarte bine titlul: Copii și Părinți Puternici. Am petrecut un timp frumos și util împreună, am descoperit lucruri noi despre noi doi, ne-a ajutat pe amândoi să trecem mai ușor prin școala online și am primit ajutor atunci când am avut nevoie. Ședințele individuale au făcut chiar de la început o schimbare în bine pentru familia întreagă. Ora de culcare a fost ca prin minune eliberată de monstruleți și frici, iar copilul meu a putut adormi singur chiar după prima întâlnire. Mulțumim. Daniela S.
Eu și fiul meu așteptam cu nerăbdare întâlnirile săptămânale. Amuzante, pline de soluții privind gestionarea furiei, fricii sau a altor sentimente, soluții care funcționează și sunt ușor de digerat de copii. Întâlnirile au fost un prilej bun de apropiere, dar și o modalitate de a face prieteni noi. Recomand și aștept cu nerăbdare următoarea serie de întâlniri. Mihaela